Comuniştii moldoveni consideră că vizita vicepreşedintelui american a fost umilitoare
Comuniştii moldoveni consideră că vizita la Chişinău a vicepreşedintelui american, Joe Biden, a fost umilitoare, iar comportamentul premierului Vlad Filat a fost "caricatural", transmite ProTV Chişinău.
Deputatul comunist Iurie Muntean a apreciat că vizita lui Biden a reprezentat numai o escală în drumul de la Moscova către Washington, care îi va consolida poziţia lui Filat în faţa partenerilor de coaliţie.
Reprezentanţii Partidului Comunist din Republica Moldova (PCRM) au afirmat că oamenii care au asistat la discursul susţinut de vicepreşedintele american în Piaţa Operei din Chişinău au fost aduşi, în mod organizat, de Partidul Liberal-Democrat, condus de Filat.
Reprezentanţii PCRM au refuzat să participe la întâlnirea lui Biden cu delegaţiile partidelor din Republica Moldova, iar preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a afirmat că a fost nevoit să prezinte scuze pentru absenţa acestora, conform Info-Prim Neo.
"Întrevedrea noastră cu Joe Biden a întârziat cu 10 minute, deoarece eram în aşteptarea reprezentanţilor opoziţiei. Când am văzut că deja timpul trece şi ne-am convins că persoana nu va veni, probabil fiind la mijloc un plan mai dubios, doar atunci am început întrevederea şi eu personal am prezentat scuzele de rigoare domnului vicepreşedinte că nu toţi reprezentanţii fracţiunilor parlamentare sunt prezenţi la această întrevedere", a declarat el.
Lupu a afirmat că la întâlnire au fost invitaţi vicepreşedinţii Parlamentului, liderii grupurilor parlamentare şi preşedintele Comisiei parlamentare pentru politică externă şi integrare europeană. Liderul grupului PCRM a refuzat să participe la întrevedere şi urma să fie înlocuit cu deputatul PCRM, Iurie Muntean, dar nici acesta nu s-a prezentat.
"Aceste lucruri nu sunt o întâmplare, sunt convins că este un plan la mijloc, un plan care are anumite interferenţe externe", a spus Lupu.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO

