Prima pagină » Știri externe » Al-Qaida a revendicat atentatul soldat cu moartea lui Benazir Bhutto

Al-Qaida a revendicat atentatul soldat cu moartea lui Benazir Bhutto

Reţeaua teroristă al-Qaida a revendicat atentatul soldat cu moartea fostului premier pakistanez Benazir Bhutto.
Al-Qaida a revendicat atentatul soldat cu moartea lui Benazir Bhutto
28 dec. 2007, 10:14, Știri externe

Guvernul pakistanez "nu este la curent cu o legătură a (reţelei) al-Qaida" cu asasinarea fostului premier pakistanez Benazir Bhutto, a precizat Ministerul de Interne, după ce o televiziune pakistaneză a anunţat că gruparea a revendicat atentatul.

"Este foarte probabil ca vinovate să fie chiar elementele extremiste care au comis atentate în ultima perioadă în toată ţara", a explicat Javed Cheema, purtător de cuvânt al Ministerului de Interne. El a dat asigurări însă că Guvernul nu este "la curent" cu o revendicare directă de către al-Qaida, aşa cum anunţase anterior postul privat de televiziune pakistanez ARY.

Liderul opoziţiei pakistaneze Benazir Bhutto a decedat în urma unui atentat sinucigaş produs joi, la Rawalpindi, la sfârşitul unui miting electoral al partidului său.

Reţeaua al-Qaida şi talibanii afgani, sprijiniţi de triburile pakistaneze, şi-au reconstituit forţele în zonele tribale din nord-vestul Pakistanului, aflate la frontiera cu Afganistanul, apreciază Washingtonul.

Autorităţile de la Islamabad au recunoscut prezenţa lor şi armata pakistaneză încearcă să îi combată, de la sfârşitul lui 2001, în aceste zone, pe militanţii islamişti pakistanezi, dar şi pe talibanii afgani şi pe membrii străini ai reţelei al-Qaida.

Aceiaşi militanţi, precum şi Osama ben Laden, au demarat anul acesta jihadul (războiul sfâmt) împotriva regimului lui Musharraf şi au înfruntat-o pe Bhutto, care îi condamna în fiecare discurs, promiţând să elimine ameninţarea islamistă.

Liderul opoziţiei pakistaneze Benazir Bhutto a decedat în urma unui atentat sinucigaş produs joi.