„În timp ce partidul a câştigat mai puţine mandate decât la precedentele alegeri, (…) în calitate de bun conducător, îmi asum responsabilitatea demisionând”, a declarat el.
Abhisit şi-a recunoscut înfrângerea duminică seara. „Rezultatul este clar: Puea Thai a câştigat alegerile şi democraţii sunt învinşi”, a declarat el, invitând-o pe Yingluck Shinawatra, lidera partidului, să fie prima thailandeză care formează un Guvern.
Opoziţia din Thailanda, apropiată de fostul premier în exil Thaksin Shinawatra, a câştigat 265 de mandate din totalul de 500 la alegerile legislative de duminică, a anunţat luni comisia electorală, devansându-l clar pe principalul său adversar, Partidul Democrat al lui Abhisit Vejjajiva, care a obţinut 159 de locuri.