- Home
- Externe
-
DAMASC, (24.01.2014, 14:01)
- Valentin Vidu - Mediafax
CONFERINŢA GENEVA II: Delegaţia regimului al-Assad ameninţă că se retrage. AVERTISMENTUL Ministerului francez de Externe
Delegaţia regimului al-Assad prezentă la conferinţa de pace privind Siria ameninţă că părăseşte Geneva, acuzând delegaţia opoziţiei că este "puţin serioasă", a anunţat televiziunea siriană de stat.

Delegaţia regimului al-Assad ameninţă că se retrage de la conferinţa Geneva II - presă (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)
Ministrul sirian de Externe Walid Mouallem l-a informat pe emisarul ONU şi Ligii Arabe Lakhdar Brahimi că "delegaţia oficială siriană va părăsi Geneva, dacă nu au loc şedinţe de lucru serioase mâine (sâmbătă). Cealaltă parte este puţin serioasă şi nu este pregătită" pentru negocieri de pace, a precizat postul de televiziune.
Parisul avertizează regimul Bashar al-Assad că va suporta consecinţele dacă refuză negocierile
Regimul din Siria va fi responsabil de eşecul negocierilor de pace dacă îşi retrage delegaţia de la reuniunea Geneva II, avertizează Ministerul francez de Externe.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Surse Reuters: Americanii şi ruşii s-au întâlnit în secret în Elveţia pentru a purta discuţii neoficiale despre războiul din Ucraina
-
Un nou incident legat de cablurile din Marea Baltică. Suedezii au deschis o anchetă
-
Trump-Putin: Întâlnirea depinde de progresele în negocierile de pace
"Dacă se vor retrage, vor purta responsabilitatea eşecului negocierilor", a declarat Romain Nadal, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei franceze.
"Franţa continuă să spere că reuniunea din Elveţia va conduce la instalarea unui guvern de tranziţie în Siria. Aşteptăm şi adoptarea unor măsuri de încredere - precum eliberarea de prizonieri, încetarea focului şi accesul umanitar în zonele beligerante", a declarat oficialul francez.
Opoziţia siriană a refuzat, vineri, să se aşeze la aceeaşi masă cu reprezentanţii regimului sirian. În acest context, ministrul sirian de Externe, Walid Muallem, l-a informat pe emisarul internaţional Lakhdar Brahimi că delegaţia siriană ar putea părăsi conferinţa.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi confruntări între grupuri insurgente afiliate opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Bilanţul violenţelor este, potrivit diverselor estimări, între 100.000 şi 130.000 de morţi.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe