Conflictul din Ucraina: Rebelii proruşi antrenează în şcoli copii să devină soldaţi

Denis ştie să asambleze, la doar 14 ani, o puşcă de tip Kalaşnikov. Un copil-soldat în devenire, el abia aşteaptă să se alăture insurgenţilor proruşi care luptă împotriva forţelor ucrainene.

"Dacă aş fi adult, aş lupta", spune băiatul slab şi ciufulit, originar din Harţîzk, un oraş devastat de război situat într-o zonă aflată sub controlul rebelilor.

"Vreau să văd războiul, să învăţ să împuşc, să văd tancurile", spune Denis emoţionat, încadrat de doi rebeli adulţi, care îl aprobă dând din cap.

UNICEF anunţa în ianuarie că nu deţine nicio dovadă a faptului că sunt folosiţi copii într-unul dintre cele mai sângeroase conflicte de la sfârşitul Războiului Rece încoace.

Agenţia ONU estimează că aproximativ 250.000 de copii sunt exploataţi în războaie, în aproximativ 24 de ţări, multe dintre ele în Africa.

Însă autorităţile prooccidentale de la Kiev îi acuză pe rebeli că antrenează o mică armată de copii-soldaţi în şcoli asupra cărora deţin controlul.

Aproximativ 20 de copii, cu vârste cuprinse între 14 şi 19 ani, sunt formaţi - în primele săptămâni ale vacanţei lor de vară - la Harţîzk, care avea aproximativ 60.000 de locuitori înainte de izbucnirea războiului civil, în aprilie 2014, şi de valul de refugiaţi către regiuni considerate mai sigure.

Denis învaţă, alături de unii dintre ei, exerciţii militare de bază. Însă părinţii săi se tem pentru el, un lucru de înţeles, având în vedere că au fost prinşi la mijloc în acest conflict armat care s-a soldat cu 6.500 de morţi şi care dă puţine semne că s-ar termina, după 15 luni de război.

"Ei nu vorbesc cu mine despre război. Îl urăsc", spune Denis. "Nici măcar nu se uită la ştiri", adaugă el.

Alţi copii, ca Alina, în vârstă de 17 ani, iau lecţii de acordarea primului ajutor, organizate de conducerea rebelă.

"Suntem încă nişte copii şi nu suntem pregătiţi să mergem pe front", spune ea.

"Dar dacă se va întâmpla ceva, aş vrea să pot să ajut", adaugă tânăra.

- "Înapoi în URSS"

Pregătirea militară a copiilor la Harţîzk este organizată de către "Donbasul patriotic" - o organizaţie care poartă numele acestei regiuni de aproximativ 2.000 de kilometri traversată de Don, în care rebelii proruşi şi-au proclamat "republicile populare" de la Lugansk şi Doneţk.

Şeful Donbasului patriotic, Iuri Ţupka, în vârstă de 53 de ani, îi dispreţuieşte pe naţionaliştii ucraineni care luptă ca volunari în zona de conflict. El spune că a vrut doar să reînvie vechea tradiţie sovietică a pregătirii militare în şcoli.

"Am decis să ne întoarcem la ceea ce aveam în URSS", declară Ţupka.

"Îi vom învăţa să sape tranşee, să lucreze pământul", continuă el.

Ţupka afirmă că tot mai multe şcoli din această regiune puternic rusificată organizează asemenea "cluburi militare". Sunt încă patru numai în oraşele vecine, precizează el.

Însă nu toate oferă pregătire militară de bază.

Unele dintre ele şi-au trimis elevii să se alăture unor unităţi separatiste staţionate în zona minieră Harţîzk, un oraş situat la aproximativ 20 de kilometri est de bastionul insurgent Doneţk.

- "Nu-mi mai este frică de sânge"

Ania şi Katia, surori gemene, s-au obişnuit să poarte cizme de luptă, grele.

Par în largul lor şi nu simt nicio urmă de regret povestind cum - la vârsta de 19 ani - au luat decizia să-şi abandoneze studiile la un colegiu tehnic şi să intre într-una dintre miliţiile locale.

"Învăţam şi locuiam la Doneţk atunci când a izbucnit războiul", spune Katia.

"Am hotărât să ne alăturăm rebeliunii atunci când am aflat că sunt omorâţi copii", adaugă ea.

Cel puţin 68 de copii au fost ucişi, iar alţi aproximativ 180 răniţi de la începutul războiului civil, potrivit misiunii de monitorizare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

Brutalitatea conflictului a fragmentat familii şi a lăsat adevărate cicatrice psihologice atât în rândul etnicilor ruşi, cât şi ucrainenilor - slavi care au trăit în relativă armonie după implozia fostei Uniuni Sovietice.

Ania recunoaşte că, "la început, mama nu ne lăsa" la război.

Dar mai târziu cedat şi a început să meargă împreună cu fiicele ei să îngrijească rebeli răniţi pe front.

"Înainte de război, îmi era frică de sânge - de mirosul lui", mărturiseşte Katia. Acum "nu-mi mai este frică de sânge", spune ea.