Confruntări armate între forţele opoziţiei şi trupele lui Kadhafi, la frontiera cu Tunisia
„Zece obuze au căzut pe teritoriul tunisian, în apropierea unor case. Elevii au poărăsit şcolile, iar oamenii nu ies din case”, a declarat un oficial din Dehiba.
Prima localitate libiană după punctul vamal de la Dehiba a fost recucerită de trupele guvernamentale, a declarat o sursă din cadrul opoziţiei.
„Trupele lui Kadhafi au pătruns în localitatea Wezen cu zece vehicule”, a precizat sursa citată.
Punctul vamal de la Dehiba fusese ocupat la 21 aprilie de insurgenţi.
Dehiba este situat la 200 de kilometri sud de Ras Jdir, principalul punct vamal situat la frontiera dintre Libia şi Tunisia.