Confruntări între poliţie şi manifestanţi în faţa ambasadei Egiptului din Beirut

Publicat: 03 02. 2011, 20:11
Actualizat: 06 11. 2012, 13:05

„Poliţia a intervenit pentru a-i respinge pe manifestanţi, după ce ei ar fi încercat să treacă peste gardul de sârmă ghimpată pentru a intra în ambasadă”, a precizat acest oficial, sub acoperirea anonimatului.

Nicio persoană nu a fost arestată sau rănită în timpul scurtei confruntări în cursul căreia poliţiştii au folosit bastoane şi patul puştilor împotriva manifestanţilor care reuşiseră să treacă peste cordon, potrivit martorilor.

Au fost mobilizate trupe suplimentare ale armatei, iar gardul de sârmă ghimpată a fost reinstalat după aceste confruntări.

Manifestaţia a fost organizată de militanţi de stânga purtând drapele egiptene.

Manifestaţii împotriva regimului egiptean au avut loc în ultimele zile în faţa ambasadei de la Beirut.