Confruntări între tineri şi poliţişti la Atena – GALERIE FOTO

Publicat: 24 02. 2010, 15:22
Actualizat: 07 11. 2012, 10:33

Mai mulţi tineri, purtând căşti, au încercat să se îndepărteze de manifestanţi pentru a încerca să se apropie de marile hoteluri din centrul Atenei, în timp ce poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a-i împiedica, a anunţat un jurnalist al AFP.

Tinerii, aproximativ 300 potrivit unei surse din cadrul poliţiei, au aruncat cocteiluri Molotov în poliţişti, provocând pagube câtorva magazine, după care s-au îndreptat către Universitatea din Atena, potrivit jurnalistului.

O persoană a fost uşor rănită şi a fost evacuată, iar un tânăr a fost reţinut de poliţie.

Miercuri, Grecia era paralizată aproape în totalitate de greva generală împotriva măsurilor guvernamentale de austeritate destinate reducerii drastice a uriaşului deficit al ţării. Aceste măsuri prevăd o îngheţare a salariilor şi micşorarea cu doi ani, până la 63 de ani şi jumătate, a vârstei medii de pensionare.