„Din punctul meu de vedere, vor exista influenţe. Eu deja mi-am exprimat preocupările în discuţiile cu reprezentantul SUA pentru Comerţ”, a declarat congresmanul democrat Richard Neal, preşedintele Comisiei pentru mijloace şi modalităţi fiscale din Camera Reprezentanţilor.
Richard Neal a făcut aceste declaraţii după întrevederea cu Simon Coveney, ministrul de Externe al Irlandei, informează RTE.
„Noi vrem un acord comercial bilateral cu Marea Britanie, dar, în acelaşi timp, cred că sunt anumite preocupări şi că, evident, nu se vrea revenirea la o frontieră solidă”, a subliniat congresmanul, potrivit agenţiei Reuters.
Marea Britanie speră să semneze un acord comercial cu Statele Unite după ieşirea din Uniunea Europeană.