Congresmenii contestă maşina de semnat legi a lui Barack Obama

Aproximativ 20 de congresmeni republicani din Camera Reprezentanţilor i-au scris lui Barack Obama, vineri, pentru a contesta utilizarea recentă a unei maşini care să promulge legile în timpul unei deplasări prezidenţiale în străinătate, relatează AFP.

Urmărește
9 afișări

La 26 mai, Congresul a prelungit legea antiterorism Patriot Act până în 2015. Măsura precedentă expira la miezul nopţii, iar proiectul de lege trebuia promulgat în mod imperativ înainte de acest termn, pentru a nu priva anchetatorii de instrumentele necesare, cum ar fi interceptările telefonice sau supravegherea e-mailurilor.

Or, preşedintele Obama se afla în acea zi în vizită în Franţa.

Prin urmare, el a ordonat folosirea unui "autopen", un fel de maşină de semnat care poate fi acţionată de personalul preşedinţiei.

Cei 21 de congresmeni republicani i-au scris preşedintelui pentru a-i cere să semneze din nou legea.

"Domnule preşedinte, este sigur că a-i oferi un substitut responsabilitatea de a promulga proiecte de lege adoptate de Congres este o problemă controversată şi poate fi contestată în justiţie", scriu congresmenii.

Casa Albă se bazează pe un document din 2005 al biroului de avocaţi ai administraţiei care apreciază că promulgarea legilor de către "autopen" este constituţională.

Dar republicanii invocă articolul I secţiunea 7 din Constituţia americană: "Orice proiect de lege adoptat de Camera Reprezentanţilor şi de Senat va trebui, înainte de a intra în vigoare, să fie trimis preşedintelui Statelor Unite. Dacă acesta îl aprobă, îl va semna, dacă nu, îl va trimite înapoi".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici