Senatorii americani, reuniţi în şedinţă extraordinară, au adoptat cu 56 de voturi pentru şi 40 împotrivă legea privind exerciţiul bugetar 2015 (1 octombrie 2014 – 30 septembrie 2015), valoarea fiind de 1.014 miliarde de dolari, în afara fondurilor excepţionale alocate operaţiunilor din Afganistan, Irak, pentru contracararea Ebola şi pentru catastrofe naturale – alte circa 1.100 de miliarde de dolari.
„Există multe lucruri în acest proiect de buget cu care democraţii nu sunt de acord, dar este un compromis”, a declarat liderul actualei majorităţi democrate din Senat, Harry Reid.
Camera Reprezentanţilor a adoptat proiectul de buget joi seară.
Adoptarea bugetului Statelor Unite era o urgenţă, pentru a se evita blocarea activităţilor instituţiilor federale americane, cum s-a întâmplat în octombrie 2013.