Consecinţele accidentului de la Cernobîl rămân un pericol pentru mediu

Castori, cerbi lopătari, cai sălbatici, bufniţe, vulturi şi alte animale sălbatice au revenit în zona interzisă, care se întinde pe o rază de 30 de kilometri în jurul centralei, după ce oamenii au fugit, iar vânătoarea a fost interzisă.

Dar "Cernobîl nu este nicidecum un habitat pentru viaţa sălbatică", avertizează Tim Mousseau, profesor de biologie la Universitatea din South Carolina (Statele Unite), unul dintre puţinii oameni de ştiinţă care au analizat în profunzime biodiversitatea din jurul centralei.

"Sunt mai puţine animale şi mai puţine specii de animale decât ne-am putea aştepta", adaugă biologul, autorul celui mai important recensământ al vieţii sălbatice efectuat în zona interzisă.

Activitatea sa arată că numărul mamiferelor s-a diminuat, o situaţie similară fiind înregistrată şi în ceea ce priveşte insectele, inclusiv bondari, lăcuste, fluturi şi libelule.

Potrivit unui studiu publicat în februarie, Tim Mousseau şi colegii săi au capturat 550 de păsări din 58 de specii în opt zone diferite şi au încercat să stabilească volumul creierului acestora. Păsările care trăiesc în "punctele fierbinţi", zone puternic contaminate radioactiv, au creierul cu 5 la sută mai mic decât cele care trăiesc în zonele în care nivelul de radiaţii este normal. Diferenţa era deosebit de mare între păsările cu vârste mai mici de un an.

Un creier mai mic poate reduce capacităţile cognitive şi, prin urmare, capacitatea de supravieţuire. "Este clar legat de nivelul de contaminare", apreciază Mousseau, evocând "consecinţe pentru ecosistem în ansamblu".

El regretă că finanţarea cercetării occidentale cu privire la impactul accidentului de la Cernobîl asupra mediului s-a diminuat drastic şi că numeroase studii realizate în Europa de Est nu vor fi niciodată traduse în engleză.

Praf şi cenuşă radioactive au fost dispersate pe o suprafaţă de peste 200.000 de kilometri pătraţi după explozia reactorului 4 al centralei de la Cernobîl, la 26 aprilie 1986. Ucraina, Belarus şi Rusia au fost ţările cel mai grav afectate, dar particulele radioactive au ajuns până în Scoţia sau Irlanda.

Nici chiar în zona interzisă din jurul centralei contaminarea nu este uniformă. Unele zone sunt relativ curate, dar, la distanţă de numai câteva sute de metri mai departe, ar putea fi "puncte fierbinţi" cu radiaţii net mai ridicate, din cauza rafalelor de vânt, a ploii sau a căderii frunzelor care au atras particulele radioactive.

Principalele riscuri sunt generate de Cesiul 137 şi, într-un grad mai mic, de Stronţiul 90, două elemente a căror radioactivitate descreşte lent, potrivit Institutului francez de radioprotecţie şi siguranţă nucleară (IRSN).

Particulele radioactive trec din sol în rădăcinile plantelor, apoi la animalele care se hrănesc cu acestea şi la persoanele care le consumă carnea sau laptele.

Ajuns în oase şi organe, Cesiul 137 emite raze alfa care pot afecta ADN-ul celulelor apropiate, crescând riscul apariţiei unor tumori sau transmiterea la generaţia următoare a unui ADN mutant.

"Contaminarea se diminuează, dar va fi nevoie de zeci de ani pentru ca natura să ajungă la un nivel care să nu prezinte pericol", declară directorul Institutului ucrainean de radiologie agricolă, Valeri Kaşparov.