Conservatorii Angelei Merkel înregistrează un regres important într-un scrutin regional - exit-poll
Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a cancelarului german Angela Merkel a înregistrat duminică un regres important în cadrul unui scrutin regional, pierzând aproximativ nouă puncte în raport cu 2010, potrivit sondajelor la ieşirea de la urne prezentate de televiziuni.

Conservatorii Angelei Merkel înregistrează un regres important într-un scrutin regional - exit-poll (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)
Cu 16 luni înaintea alegerilor legislative, opoziţia federală social-democrată (SPD), care critică politica de austeritate a lui Merkel, a păstrat cu uşurinţă landul Renania de Nord-Westfalia, cel mai populat din Germania cu 18 milioane de locuitori, obţinând 38 la sută din voturi, cu patru puncte în plus în raport cu 2010.
CDU a obţinut circa 25,5 la sută din sufragii, cel mai slab scor al său în această regiune, centrul industrial al Germaniei, cu oraşe precum Koln sau Dusseldorf.
Coaliţia în exerciţiu SPD-Verzi ar urma să guverneze în continuare acest land, ecologiştii obţinând 12 la sută din voturi.
O explicaţie pentru acest vot nu era posibilă la închiderea urnelor, la 16.00 GMT (19.00, ora României). Toate sondajele naţionale arată un sprijin amplu al germanilor pentru politica de austeritate a coaliţiei conservatori-liberali aflată la putere la Berlin.
Liberalii de la FDP, partizani fervenţi ai austerităţii, au obţinut 8,5 procente în acest land, aproape triplu faţă de cele 3 procente cu care sunt creditaţi în sondaje la nivel naţional.
Noul partid contestatar al piraţilor îşi va face intrarea în Parlamentul celui de-al patrulea land, cu 8 la sută din sufragii.
În schimb, formaţiunea de extremă-stânga Die Linke îşi continuă regresul în peisajul politic german şi nu trece pragul de 5 la sută din voturile necesare pentru a avea deputaţi.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


