Consilier: Conversaţia telefonică dintre Trump şi Zelenski a fost „inadecvată”

Publicat: 17 11. 2019, 05:48
Actualizat: 05 06. 2020, 05:16

Jennifer Williams, care a ascultat apelul din 25 iulie, a mărturisit că insistenţa lui Trump ca Ucraina să efectueze investigaţii sensibile din punct de vedere politic „mi s-a părut neobişnuit şi neadecvat”.

Camera Reprezentanţilor a făcut publică, de asemenea, o transcriere a unei audieri anterioare cu uşile închise a lui Tim Morrison, un consilier al Casei Albe din cadrul Comisiei de Securitate Naţională care se concentrează pe politica europeană şi cea rusă.

La fel ca Williams, Morrison le-a spus parlamentarilor că are temeri cu privire la remarcile lui Trump către preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Williams şi Morrison sunt programaţi să depună mărturie în public săptămâna viitoare.

„Nu m-am simţit confortabil cu ideea că preşedintele Zelenski ar trebui să-şi permită să se implice în politica noastră”, a declarat Morrison, care a luat parte de asemenea la conversaţie.

Morrison a refuzat să spună dacă a considerat că apelul a fost ilegal sau inadecvat, subliniind, în schimb, că a crezut că totul se va afla şi va deteriora relaţiile cu Ucraina.

Apelul lui Trump este în centrul unei anchetei care îl vizează pe preşedintele american pentru a se stabili dacă acesta a folosit greşit politica externă a SUA pentru a-l submina fostul vicepreşedinte american Joe Biden, unul dintre potenţialii săi adversari la alegerile din 2020.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant daţi LIKE paginii noastre de Facebook!