„Am fost norocoşi că până acum nu fuseseră introduse elemente politice în relaţia dintre Israel şi Statele Unite”, a declarat Susan Rice, potrivit Jerusalem Post.
„Dar ceea ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni – prin invitaţia făcută de preşedintele Camerei Reprezentanţilor şi acceptarea de către premierul Netanyahu, cu doar două săptămâni înaintea alegerilor din Israel – este că, de ambele părţi, există partizanat politic”, a adăugat Rice.
„Deciziile ambilor politicieni sunt nu doar nefericite, ci şi distructive. Influenţa politică în relaţiile dintre Statele Unite şi Israel este o problemă”, atrage atenţia Rice.
Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a fost invitat să rostească un discurs în Congresul Statelor Unite pe 11 februarie, în contextul dezbaterilor privind Iranul. Invitaţia a fost făcută de preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, John Boehner. Invitarea lui Benjamin Netanyahu este un gest de sfidare a preşedintelui democrat Barack Obama, care încearcă să împiedice ingerinţele Congresului dominat de republicani în negocierile dintre Teheran şi marile puteri pe tema programului nuclear iranian.
Preşedinţia Statelor Unite a reacţionat vehement faţă de invitarea în Congres a premierului Benjamin Netanyahu, considerând că este o încălcare a protocolului. „Protocolul clasic prevede ca liderul unei ţări să ia contact cu liderul ţării în care se deplasează; acest eveniment este în afara protocolului. Israelul nu ne-a informat în legătură cu această vizită”, a declarat Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Casei Albe. Benjamin Netanyahu este în campanie electorală înaintea alegerilor legislative anticipate din 17 martie.
Pe fondul nemulţumirii Casei Albe, Netanyahu a stabilit că va merge în Congresul Statelor Unite pe 3 martie, în loc de 11 februarie.