Hollande a discutat la telefon cu preşedintele rus şi a subliniat că „formarea aşteptată a unui Guvern de largă reprezentare trebuie să permită organizarea alegerilor prezidenţiale şi realizarea reformelor indispensabile” în Ucraina, potrivit unui comunicat al preşedinţiei.
„Trebuie să facem totul pentru a acorda un ajutor financiar Ucrainei în această perioadă dificilă, pentru a susţine modernizarea economică”, a declarat preşedintele francez, în timp ce Ucraina s-a adresat Occidentui pentru a obţine o asistenţă financiară.
„Uniunea Europeană şi Rusia ar trebui să lucreze împreună în acest sens”, a subliniat Hollande, care a fost de acord cu Vladimir Putin „să continue consultările lor”.
Această discuţie a avut loc în contextul contestării de către Rusia a legitimităţii noilor autorităţi de la Kiev. Moscova a denunţat luni „metodele dictatoriale” ale noilor autorităţi ucrainene, după ce acestea au lansat un mandat de arestare împotriva fostului preşedinte Ianukovici.