Patru rabini şi un poliţist au fost ucişi marţi de doi palestinieni care au intrat înarmaţi cu un topor şi un pistol într-o sinagogă din Ierusalim.
Într-o declaraţie unanimă, cei cincisprezece membri ai Consiliului de Securitate şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu tensionarea relaţiilor dintre israelieni şi palestinieni, insistând asupra importanţei de a condamna această agresiune după revendicarea ei de către Hamas.
Consiliul invită „oficialii israelieni şi palestinieni să reducă tensiunea, să respingă violenţa, să evite orice provocări şi să caute o cale paşnică”.
Adresându-se probabil Israelului în legătură cu posibilitatea unor represalii, Consiliul „a reamintit că statele trebuie să se asigure că măsurile luate pentru combaterea terorismului sunt în concordanţă cu obligaţiile înscrise în legislaţia internaţională”.
Unii diplomaţi au precizat că această declaraţie a fost scrisă după discuţii cu Statele Unite care au consultat Israelul privind alegerea formulării.
Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon. a condamnat această agresiune marţi, invitând liderii palestinieni şi israelieni să ia „decizii dificile” pentru a relansa procesul de pace.
Israelul a demolat miercuri apartamentul unuia dintre cei doi palestinieni responsabili de atac, reluând controversata practică de demolări punitive.