Marc Anthony face campanie pentru Barack Obama

Publicat: 07 07. 2012, 14:33
Actualizat: 04 04. 2020, 22:56

Foarte apreciat în comunitatea hispanică pentru baladele sale de dragoste şi pentru numerele de salsa, Marc Anthony a cerut comunităţii latino din Statele Unite „să facă mai mult decât să danseze” în aceste zile, potrivit huffingtonpost.com.

Preşedintele ne sprijină, deci e timpul să îi arătăm şi noi sprijinul nostru„, spune Marc Anthony, într-o înregistrare realizată pentru campania lui Barack Obama şi care vizează alegătorii de orgine sud-americană.

Marc Anthony a înregistrat mesaje de susţinere a preşedintelui Obama atât în limba engleză, cât şi în limba spaniolă.

În mesajele sale, Marc Anthony mai spune că populaţia latino „va avea un rol foarte important în desemnarea câştigătorului alegerilor din SUA din acest an”.

Şi alte celebrităţi hispanice, inclusiv actriţa Eva Longoria şi vedeta de televiziune Cristina Saralegui, au înregistrat mesaje similare de susţinere a preşedintelui Barack Obama.

Mulţi specialişti în marketing consideră că aceste înregistrări de susţinere a preşedintelui Obama sunt inteligente pentru că se adresează alegătorilor latino, vorbitori de limbă engleză în primul rând, al căror număr este în creştere şi care vor avea un rol important în „bătălia” electorală.

Pe de altă parte, mai multe vedete hollywoodiene au organizat deja diverse tipuri de reuniuni pentru a strânge fonduri în favoarea preşedintelui Obama, printre ei numărându-se actorul George Clooney şi emblematica Anna Wintour, redactorul-şef al revistei Vogue. De asemenea, cântăreaţa Gwen Stefani va organiza „o zi familială” la reşedinţa ei din Beverly Hills, pe 12 august, la care va participa şi Michelle Obama.