Belarusul trebuie să stabilească de urgenţă un dialog naţional, inclusiv societatea civilă, pentru a ieşi paşnic din actuala criză, au cerut miercuri oficialii Consiliului Europei, apreciind că „legitimitatea nu poate veni din represiune”.
Într-o declaraţie comună, secretarul general al organizaţiei paneuropene pentru apărarea drepturilor omului, Marija Pejcinovic Buric, preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Rik Daems, şi ministrul Afacerilor Externe din Grecia, Miltiadis Varvitsiotis, ţară care deţine preşedinţia Consiliului Europei, invită autorităţile din Belarus ”să se angajeze de urgenţă într-un dialog naţional”. Acest lucru „ar trebui să permită garantarea unei ieşiri paşnice din actuala criză şi deschiderea uşilor către reformele necesare în beneficiul tuturor cetăţenilor din Belarus”, adaugă cei trei oficiali ai organizaţiei cu sediul la Strasbourg, citaţi de Le Figaro.
Ei cer ”eliberarea imediată a tuturor manifestanţilor reţinuţi, încetarea tuturor maltratărilor şi deschiderea unei anchete rapide şi transparente cu privire la actele de violenţă făcute de poliţie”.
Într-o altă declaraţie comună, vicepreşedintele Uniunii Europene, Josep Borrell, şi ministrul canadian de externe, François-Philippe Champagne, au subliniat „obligaţiile internaţionale” ale Belarusului. „În calitate de stat participant al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Belarusul să se angajeze să organizeze alegeri cu adevărat democratice şi să apere drepturile omului şi libertăţile fundamentale„, au spus aceştia.
Belarus se confruntă cu o mişcare de protest fără precedent împotriva preşedintelui Alexander Lukaşenko, aflat la putere din 1994.