Prima pagină » Știri externe » Medvedev, nemulţumit de calitatea armamentului rusesc

Medvedev, nemulţumit de calitatea armamentului rusesc

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a criticat luni ritmul modernizării complexului militaro-industrial, care se face simţit asupra calităţii armamentului şi care aduce atingere prestigiului ţării.
Medvedev, nemulţumit de calitatea armamentului rusesc
27 oct. 2009, 07:34, Știri externe

„Fonduri importante au fost investite în ultimii ani în dezvoltarea complexului militaro-industrial. Rezultatele sunt deocamdată mediocre. Din nefericire (…), obiectivele modernizării tehnologice nu au fost atinse„, a declarat preşedintele rus, potrivit unor imagini televizate.

El a afirmat că această situaţie influenţează calitatea armamentului furnizat armatei ruse şi în străinătate.

„Calitatea producţiei militare furnizate pentru armata rusă şi pentru exporturi provoacă o îngrijorare întemeiată a clienţilor”, a subliniat ministrul Industriei, Viktor Hristenko, citat de agenţia Interfax, în timpul unei reuniuni consacrate dezvoltării complexului militaro-industrial.

În 2008, Rusia a înregistrat vânzări-record de armament de la căderea Uniunii Sovietice, cu un total echivalent cu 8,35 de miliarde de dolari, potrivit datelor anunţate în luna februarie de preşedintele rus.

„Nu trebuie să ne cedăm poziţiile pe care le-am atins cu greu. Aceasta ar aduce o lovitură reputaţiei armatei ruse, reputaţiei ţării”, a subliniat el luni.