Într-un final, medicii spitalului de urgenţă din Omsk, unde este internat Aleksei Navalnîi, au acceptat transferul politicianului în Germania, scrie gorod55.ru
Aceeaşi sursă scrie că opozantul lui Putin va părăsi oraşul în câteva ore.
“Pacientul este stabil şi, la cererea familiei, va fi transferat în străinătate, am decis să nu ne opunem transferului” spune Alexander Murakhovsky, medicul şef al spitalului.
Totodată, medicii ruşi exclud complet versiunea otrăvirii, spunând că nu au găsit urme de toxine în corpul lui Navalnîi.
Navalnîi, un critic acerb al preşedintelui Vladimir Putin, se află într-o stare gravă, după ce joi dimineaţă a băut un ceai despre care apropriaţii săi cred că a conţinut otravă.
În primă fază medicii au declarat că starea sa gravă ar putea avea legătură cu o tulburare metabolică.
„Navalnîi a intrat în comă din cauza tulburărilor metabolice. Diagnosticul care ni se pare cel mai plauzibil presupune un dezechilibru al carbohidraţilor, adică o tulburare metabolică. Acest lucru ar putea fi cauzat de o scădere accentuată a zahărului din sânge, care a provocat o pierdere a cunoştinţei”, declarase anterior Alexander Murakhovskiy, şeful spitalului din Omsk.
Soţia lui Aleksei Navalnîi, Iulia, i-a adresat preşedintelui Vladimir Putin o cerere, în urma căreia soţul ei să fie transferat la clinica din Germania.
Anterior declaraţiei soţiei, secretarul de presă al lui Putin, Dmitry Peskov, a declarat că Kremlinul nu a primit apeluri oficiale, ci a văzut doar mesaje pe reţelele de socializare. Peskov a spus că în acest caz „nu este nevoie de birocraţie inutilă”. Peskov făcea referire la medicii care s-au opus transferului lui Navalnîi.