- Home
- Externe
- TIRANA, (21.06.2019, 00:52)
- Andrei Vacaru
Continuă protestele în Albania faţă de premierul ţării, Edi Rama
Simpatizanţi ai opoziţiei din Albania au protestat miercuri în mai multe oraşe din această ţară, solicitând demisia premierului ţării, Edi Rama, pe fondul alegerilor locale care ar fi trebuit să aibă loc pe 30 iunie, informează Euronews.

Continuă protestele în Albania faţă de premierul ţării, Edi Rama
Cu toate că scrutinul trebuia să fie organizat pe data de 30 iunie, preşedintele Ilir Meta a decis amânarea acestora, din motive de securitate, având în vedere protestele din ultima perioadă. În pofida deciziei sale, Partidul Socialist, al premierului Edi Rama, şi-a continuat campania electorală în mod obişnuit, fapt care i-a deranjat pe opozanţii Guvernului.
Mai mulţi protestatari au încercat să intre într-o şcoală din oraşul Kavaje. Ei au distrus o parte a gardului instituţiei, care ar urma să fie transformată în secţie de votare în cadrul scrutinului. Poliţia a fost nevoită să folosească gaze lacrimogene pentru a împiedica vandalizarea şcolii.
Partidele de opoziţie din Albania boicotează activitatea parlamentară din luna februarie, acuzându-l pe Rama că ar fi cumpărat voturi în cadrul alegerilor legislative. Opoziţia doreşte ca premierul să demisioneze, pentru a permite organizarea de alegeri parlamentare anticipate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
În timpul protestelor de miercuri manifestanţii au purtat pancarte cu mesaje precum „Rama, demisia!” şi „Nu vor fi alegeri fără Partidul Democrat”.
Premierul Edi Rama a reacţionat pe Twitter faţă de aceste proteste. „Acest război ruşinos împotriva Albaniei va eşua”, a postat acesta.
Instabilitatea din Albania vine într-un moment crucial pentru această ţară, care ar urma să înceapă negocierile de aderare la Uniunea Europeană în această toamnă.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe