Studiu: Liliecii vampir se autoizolează atunci când sunt bolnavi/ Cercetător: „Acţionează la fel ca noi”

Atunci când sunt bolnavi, liliecii vampir au mai puţine interacţiuni, sugerează o nouă cercetare, relatează New York Times.

În 2020, un astfel de comportament sună mult ca distanţarea socială. Dar oamenii de ştiinţă nu cred că autoizolarea liliecilor este intenţionată. Publicând descoperirile lor săptămâna trecută în Biology Letters, cercetătorii consideră că atunci când liliecii sunt bolnavi, au doar probleme de a acumula energia de a comunica.

„Este ca noi”, a spus Sebastian Stockmaier, candidat la doctorat la Universitatea din Texas, Austin, care a condus studiul. „Când sunt bolnavi şi se simt rău, nu sunt interesaţi de interacţiunile sociale.”

Studiu: Opt boli psihice au aceeaşi origine genetică

Studiu. Un truc simplu te poate ajuta să comunici cu pisica ta

Stockmaier şi colegii săi de cercetători spun că este la fel ca acea letargie pe care o simţi când o boală se instalează şi tot ce vrei să faci este să stai în pat.

Cercetătorii au descoperit că, în medie, când liliecii vampiri se simt bolnavi, ei comunică cu 30% mai puţin decât atunci când sunt sănătoşi. Şi indiferent dacă este intenţionat sau nu, acesta ar trebui să aibă un efect secundar benefic în limitarea răspândirii oricărui agent patogen le afectează.

„Dacă sunt bolnavi, îi îngrijesc pe ceilalţi mai puţin”, a spus domnul Stockmaier, „şi asta va reduce teoretic transmiterea bolii”.

Pentru a măsura acest lucru, oamenii de ştiinţă au mers la Institutul de Cercetări Tropicale Smithsonian din Panama, unde numărul liliecii vampiri este foarte mare. În general aceştia se găsesc în America Centrală şi de Sud şi se hrănesc cu sângele mamiferelor, precum bovinele şi caii.

Pentru experiment, oamenii de ştiinţă au injectat 18 lilieci de sex feminin cu lipopolizaharidă, un compus care induce un răspuns imun similar unei infecţii bacteriene, fără a provoca efectiv boala – sau ameninţarea viaţa liliacului. Femelele au fost folosite pentru că sunt mai sociale decât bărbaţii, angajându-se mai des în îngrijirea şi hrănirea comunală şi menţinând legături cu urmaşii lor pentru perioade îndelungate.