Controlează China Canalul Panama, aşa cum susţine Donald Trump?

Donald Trump a ameninţat, în ultima perioadă, că SUA vor intra din nou în posesia Canalului Panama, acuzând că acesta este controlat în mare parte de China. Dar este adevărat?

Urmărește
736 afișări
Imaginea articolului Controlează China Canalul Panama, aşa cum susţine Donald Trump?

Controlează China Canalul Panama, aşa cum susţine Donald Trump?

La ceremonia sa de inaugurare, Donald Trump, fără a oferi dovezi, a transmis că „China controlează Canalul Panama, iar noi nu l-am dat Chinei. L-am oferit Republicii Panama, iar acum îl luăm înapoi”.

Potrivit The Guardian, canalul lung de 85 de km, care conectează oceanele Atlantic şi Pacific, a fost construit şi deţinut de SUA la începutul anilor 1900 şi oferit, ulterior, Republicii Panama, în 1977, sub un tratat care îi asigura neutralitatea. În 2021, acel tratat care permitea companiei Panama Ports să continue să fie responsabilă de canal a fost extins pe 25 de ani.

SUA sunt cele care folosesc cel mai mult acest canal şi sunt responsabile de trei pătrimi din navele care tranzitează, în fiecare an, canalul. China se află pe locul doi.

Există, însă, într-adevăr, câte un port, la intrarea şi ieşirea din canal, deţinut de o companie cu sediul în Hong Kong. Cel mai probabil, Trump la aceasta se referea când a spus că „China se află la intrarea şi ieşirea din Canalul Panama”. Însă alte cinci porturi se află acolo, controlate fiind de companii străine, multe din SUA.

Panama a oferit, în 1996, unei companii din Hong Kong, numită Hutchison-Whampoa, permisiunea de a utiliza portul Balboa, pe partea Pacificului, şi portul Cristobal, pe partea Atlanticului. Contractul nu a presupus controlarea totală a porturilor, ci permisiunea de a le folosi în numele guvernului Panama. Prin 1999, SUA au transmis că această concesiune nu ridică semne de întrebare cu privire la o posibilă implicare a PCC în operaţiunile din canal.

Unii experţi, însă, cred că declaraţiile lui Trump au doar scopul limitării influenţei Chinei în America Latină, asta pentru că, în ultimii ani, Beijingul a reuşit să convingă mai multe ţări, inclusiv Panama, să nu recunoască Taiwan.

Alţi experţi cred că Beijingul ar putea pune presiune sau naţionaliza Hutchison dacă s-ar afla într-un război comercial cu SUA. Important de menţionat este şi că Panama este primul stat din America Latină care s-a înscris, în 2017, în iniţiativa „Belt and Road” a Chinei.  

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici