Supă de dovleac şi vinuri de Moravia, servite la prânzul oferit la Praga liderilor american şi rus
Meniul include supă de dovleac, friptură de vită cu ciuperci şi îngheţată, precum şi vinuri de Moravia, au declarat surse din cadrul administraţiei prezidenţiale.
„Am mai organizat un summit important în trecut, avem experienţă în ceea ce priveşte găzduirea unor astfel de evenimente, iar lumea ştie asta”, a declarat şeful Cancelariei prezidenţiale, Petr Hayek, apreciind că summitul de joi a fost un succes, „datorită profesionalismului echipei de la Castelul din Praga” (sediul Preşedinţiei cehe – n.red.).
Cei doi lideri nu vor primi însă şi cadouri la încheierea vizitei în Cehia. „Este un summit, nu o vizită bilaterală obişnuită, şi de aceea nu va avea loc nici un schimb de cadouri”, a declarat Martin Erva, reprezentant al biroului de presă al Preşedinţiei cehe.
Preşedintele rus urmează să părăsească Praga în cursul după-amiezii, în timp ce liderul american va rămâne în Cehia, unde va participa, joi seara, la un dineu cu preşedinţii a 11 ţări est-europene, care va avea loc la reşedinţa ambasadorului american la Praga.