Infractorii au profitat de această situaţie din ţara est-europeană şi umplu Marea Britanie cu copii care sunt forţaţi să cerşească şi să fure, notează publicaţia britanică. Numărul infracţiunilor comise de români în Marea Britanie a crescut cu 700 la sută, cele mai multe fiind în Londra.
Potrivit Poliţiei Metropolitane, aproximativ 168 de copii cu vârste cuprinse între şapte şi 15 ani au fost găsiţi vinovaţi în medie de 100 de infracţiuni fiecare, adică un total de 16.800 de infracţiuni, scrie Sunday Express. Fiecare copil are capacitatea de a câştiga 100.000 de lire sterline (peste 117.000 de euro) pe an din furturi din buzunare, din magazine şi cerşit, în West End. Potrivit ofiţerilor Scotland Yard, cea mai mare parte a banilor sunt trimişi într-un sat de romi numit Ţăndărei.
Peste 80 de centre de criză au fost înfiinţate în România înainte de aderarea la UE în 2007. Asistenţi sociali au fost instruiţi pentru a îngriji copiii, victime ale traficului. După aderarea României la UE, însă, aceste centre nu au mai primit finanţare şi multe s-au închis. Asistentul austriac Norbert Ceipek, care a ajutat la înfiinţarea multora dintre aceste centre, a declarat că, în unele cazuri, îngrijitorii profesionişti au fost concediaţi şi membri ai personalului de curăţenie promovaţi în locul lor.
„În ultimul an şi jumătate, aceste persoane au fost concediate şi, în unele cazuri, sunt înlocuite de personal necalificat care are adesea legături cu bandele. Aceste persoane sunt uneori membri ai personalului de curăţenie care au lucrat la centre. România susţine că este din cauza crizei economice, dar este ca şi cum ar vrea să ignore problema”, a adăugat Ceipek.