Rusia a testat o rachetă intercontinentală

Publicat: 29 10. 2007, 15:40
Actualizat: 05 11. 2012, 16:14

"Racheta RS-18 a fost lansată luni la ora 12.00 (11.00 ora României)", a declarat colonelul Vadim Koval.

Cum era prevăzut, racheta a atins obiectivul situat la o distanţă de 5.000 de kilometri, în poligonul Kura Kamceatka, Extremul Orient rus.

"Testul are rolul stabilirii parametrilor tehnici ai rachetei, în perspectiva prelungirii duratei de folosire. Fiabilitatea şi starea tehnică a rachetei RS-18 confirmă posibilitatea prelungirii duratei de exploatare până la 31 de ani", a precizat oficialul citat.

Primele teste cu astfel de rachete au avut loc la începutul anilor 1970. Generaţia actuală este operaţională din 1980.

Ultimul test cu rachetă RS-18 a avut loc în noiembrie 2006. Forţele strategice ruse deţin în prezent 160 de rachete RS-18, dotate fiecare cu câte şase focoase nucleare.

Rachetele cântăresc 105 tone şi au lungimea de 24 de metri.