Copilul unei familii de români a murit în urma cutremurului, susţine o asociaţie religioasă

Publicat: 06 04. 2009, 18:46
Actualizat: 06 11. 2012, 09:17

"Consecinţe dramatice pentru Biserica evanghelică din Aquila. Din cauza puternicului cutremur, trebuie să vă comunic că unii dintre fraţii noştri întru Hristos au fost loviţi de această nenorocire. Locaşul nostru de cult, situat în centrul oraşului s-a prăbuşit, iar un cuplu de români care frecventa comunitatea noastră religioasă şi-a pierdut fetiţa", se arată într-o scrisoare trimisă de pastorul evanghelic din Aquila Asociaţiei evanghelice italiene (EvangItalia).

Seismul produs luni dimineaţă a avut intensitatea de 5,8 grade pe scara Richter, iar epicentrul a fost în zona L’Aquila (Abruzzo), la o adâncime de 8,8 kilometri. Cutremurul a fost resimţit în zona de centru-sud a Italiei. Bilanţul provizoriu al seismului este de cel puţin 92 de morţi şi probabil va creşte.