Coreea de Nord cere Coreei de Sud să renunţe în totalitate la exerciţiile militare cu SUA
”Sudul nu ar trebui să amâne, ci să renunţe în totalitate la exerciţiile militare, dacă speră cu adevărat la îmbunătăţirea relaţiilor inter-coreene şi dacă are intenţia de a crea un climat paşnic în regiune”, a transmis Coreea de Nord.
Anterior, Coreea de Sud şi SUA au decis să amâne exerciţiul pe care urmau să-l desfăşoare în luna februarie, pentru organizarea mai eficientă a Olimpiadei de la PyeongChang.
”Amânarea exerciţiilor militare comune se datorează eforturilor Coreei de Nord de a îmbunătăţi relaţiile inter-coreene şi de a garanta pacea în peninsulă. O decizie curajoasă ar fi renunţarea completă la aceste exerciţii militare, pentru binele Statelor Unite, dar şi pentru pacea şi stabilitatea din Peninsula Coreea”, au relatat publicaţiile regimului de la Phenian.