Statele Unite, care acuză Phenianul că se află în spatele atacului cibernetic, au adăugat vineri pe lista lor neagră alţi zece oficiali de rang înalt ai regimului, agenţia nord-coreeană de informaţii precum şi două companii ce au legături cu sectorul militar al regimului comunist. Casa Albă a avertizat că este vorba despre prima fază a răspunsului său la atacul informatic, pe care Phenianul dezminte că l-ar fi comis.
În urma atacului, la sfârşitul lui noiembrie, Sony Pictures a anunţat iniţial că anulează lansarea filmului „The Interview”, care are ca subiect o tentativă de asasinare a liderului nord-coreean Kim Jong-un de către CIA. Hackerii au ameninţat cu atentate în sălile de cinema.
FBI a declarat că Phenianul este la originea acestei manevre, dar unii specialişti se îndoiesc de acest lucru.
Ministerul nord-coreean al Afacerilor Externe a declarat că refuzul Washingtonului de a lansa o anchetă comună este semnul „conştiinţei sale încărcate”. „Acţiunile persistente şi unilaterale ale Casei Albe şi adoptarea de sancţiuni (…) dovedesc în mod evident că aceasta nu a renunţat la aversiunea şi ostilitatea sa înveterată” faţă de Coreea de Nord, a declarat un purtător de cuvânt citat de agenţia oficială KCNA.
Coreea de Nord a fost deja supusă unor sancţiuni internaţionale legate de programul său nuclear controversat.
Noile sancţiuni nu vor face decât să întărească hotărârea Phenianului de a face din programul său militar o prioritate, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Aceasta este prima ripostă revendicată oficial de Washington de la atacul împotriva Sony Pictures, semnată de un misterios grup de hackeri „Gardienii Păcii”.
Coreea de Nord a fost recent victima unor întreruperi gigantice de Internet, dar Washingtonul a refuzat să recunoască sau să dezmintă responsabilitatea.