Originea fotografiilor postate pe site-ul Vintage Everyday nu este cunoscută.
Coreea de Nord a anunţat miercuri că armata sa a întrerupt linia telefonică de urgenţă cu armata sud-coreeană, la mai multe zile după ce a suspendat „telefonul roşu” între cele două guverne şi şi-a ameninţat rivalul şi pe aliatul american al acestuia cu un atac nuclear. Lideri nord-coreeni urmează să se reunească în zilele următoare pentru a decide asupra unor probleme „importante”, informează agenţia oficială nord-coreeană KCNA, care nu a precizat nici data şi nici natura subiectelor abordate, pe fondul unor tensiuni puternice în peninsulă.
Lideri nord-coreeni urmează să se reunească în zilele următoare pentru a decide asupra unor probleme „importante”, informează agenţia oficială nord-coreeană KCNA, care nu a precizat nici data şi nici natura subiectelor abordate, pe fondul unor tensiuni puternice în peninsulă.
Potrivit lui Yang Moo-jin, un profesor la Universitatea pentru Studii Nord-Coreene din Seul, discuţiile vor viza „problema dosarului nuclear, relaţiile între cele două Corei şi solicitarea formulată de mult timp de către (Coreea de) Nord de a obţine un tratat de pace cu Statele Unite”.
Această reuniune va marca, de asemenea, „un punct de cotitură” în împlinirea Juche, ideologia nord-coreeană ce are la bază autosuficienţa economică.
În opinia unor experţi sud-coreeni, deciziile ar putea fi supuse – şi aprobate – Parlamentului ţării, care se reuneşte lunea viitoare.
De la începutul lui martie, când au fost adoptate noi sancţiuni ONU împotriva Phenianului, Coreea de Nord şi-a intensificat retorica belicoasă, ameninţând în mod regulat Seului şi pe aliatul acestuia, Washingtonul, cu „lovituri strategice” şi un „război total”.
Sancţiunile ONU reprezentau o ripostă la testul nucelar efectuat pe 12 februarie de nord-coreeni.
Phenianul a anunţat marţi că şi-a plasat armata în stare de luptă şi a cerut unităţilor sale speciale să se pregătească de eventuale lovituri împotriva Statelor Unite. Washingtonul s-a declarat „preocupat de orice ameninţare agitată de nord-coreeni” şi „pregătit să răspundă oricărei eventualităţi”.