Coreea de Nord interzice navigaţia pe coasta sa vestică

Phenianul a anunţat interzicerea navigaţiei, pe o durată de nouă zile, în largul coastei sale vestice, relansând în Coreea de Sud speculaţiile unor teste de rachetă cu rază scurtă de acţiune, a anunţat vineri presa sud-coreeană.

Urmărește
29 afișări
Imaginea articolului Coreea de Nord interzice navigaţia pe coasta sa vestică

Coreea de Nord interzice navigaţia pe coasta sa vestică (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Supraveghem îndeaproape activităţile militare ale Coreei de Nord, în zona în care aceasta a interzis navigaţia în perioada 19-27 iunie", a precizat pentru agenţia sud-coreeană Yonhap un oficial din cadrul Ministerului Apărării de la Seul, sub acoperirea anonimatului.

Cotidianul sud-coreean JoongAng Daily publică o informaţie similară.

Zona în care navigaţia a fost interzisă este situată în apropiere de oraşul port Nampo, la nord de frontiera maritimă contestată dintre cele două ţări, în Marea Galbenă, a precizat Yonhap.

Ministerul Apărării de la Seul apreciază că decizia nord-coreeană are legătură cu un exerciţiu periodic de tiruri de artilerie, dar analizează şi posibilitatea ca aceasta să implice testarea unor rachete cu rază scurtă de acţiune, precizează agenţia Yonhap.

În trecut, Phenianul a efectuat frecvent teste cu rachete cu rază scurtă de acţiune.

Tensiunile s-au accentuat recent între cele două ţări după atacul cu torpilă asupra corvetei sud-coreene Cheonan, atribuit Coreei de Nord.

Phenianul a respins orice responsabilitate în acest incident maritim, produs la 26 martie, în apropiere de linia de demarcaţie maritimă dintre cele două Corei şi care a provocat moartea a 46 de marinari sud-coreeni. Dar o anchetă internaţională a atribuit naufragiul navei de război unei torpile nord-coreene.

Coreea de Sud a sesizat oficial Consiliul de Securitate al ONU pe tema acestui incident, unul dintre cele mai grave de la armistiţiul din Războiul celor două Corei din 1953.

Coreea de Nord a ameninţat că va reacţiona militar la orice condamnare a ONU.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici