- Home
- Externe
-
SEUL, (04.02.2014, 10:20)
- Iuliana Enache
Coreea de Nord: Premierul japonez este un "Hitler asiatic"
Coreea de Nord l-a calificat, marţi, pe premierul japonez Shinzo Abe drept un "Hitler asiatic", acuzându-l de expansionism militar pe seama sa.
![Imaginea articolului Coreea de Nord: Premierul japonez este un "Hitler asiatic"](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/3614/12017800/1/shinzo-abe-afp-2.jpg?width=560)
Coreea de Nord: Premierul japonez este un "Hitler asiatic" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Criticile violente publicate de agenţia oficială KCNA, principalul canal al propagandei nord-coreene, urmează unor comentarii dure ale organului presă al partidului unic, Rodong Sinmun, care a comparat recent ambiţiile lui Abe cu cele ale unui "militarist maniac".
Shinzo Abe, cunoscut pentru poziţiile sale naţionaliste tranşante, a declarat la începutul lui ianuarie că până în 2020, anul Jocurilor Olimpice de la Tokyo, Constituţia Pacifistă moştenită de la ultimul război şi impusă de învingătorul american va fi revizuită.
"Grupările de extremă dreaptă conduse de Abe (...) se vor strădui să abată atenţia de la criticile internaţionale împotriva Japoniei", afirmă KCNA într-un editorial.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
"Nu există nicio diferenţă între fascistul maniac Hitler, care a folosit ca pretext lupta împotriva comuniştilor pentru a desfăşura un alt război, şi iresponsabilul Abe care se foloseşte de confruntarea cu Coreea de Nord pentru a justifica noile ambiţii militariste ale Japoniei", a adăugat agenţia.
Coreea de Nord îi reproşează frecvent Japoniei că nu s-a revanşat niciodată cu adevărat pentru ocuparea Peninsulei Coreene între 1910 şi 1945.
Abe a generat furia Chinei şi celor două Corei la 26 decembrie, când a mers la sanctuarul Yasukuni, un loc de cult şintoist din Tokyo unde este onorată memoria a 2,5 milioane de persoane căzute la datorie pentru Japonia, dar mai ales 14 criminali de război condamnaţi după 1945.
Pentru numeroase ţări din regiune, Yasukuni simbolizează înainte de toate trecutul fascist şi imperialist al Japoniei.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10368/22702753/1/hepta-8039494.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/acc-1739989184.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/screenshot-2025-02-19-181831-1739981932.png?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=12017800&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe