Anunţul a fost făcut de Ministerul de Externe al Coreei de Sud.
Yonhap, agenţia de ştiri sud-coreeană, l-a citat pe purtătorul de cuvânt al ministerului, Lim Soo-suk, care a declarat că un astfel de acord ar încălca rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU.
El a declarat că Seulul se va consulta cu SUA şi cu alţi parteneri dacă va exista o cooperare militară între Moscova şi Phenian.
„Dacă există acţiuni care încalcă în mod deschis rezoluţiile Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite şi reprezintă o ameninţare semnificativă la adresa securităţii noastre, vom avertiza cu fermitate împotriva lor şi vom lua în considerare măsuri de răspuns”, a spus Lim.
El a mai spus că o tranzacţie de arme între Vladimir Putin şi Kim Jong Un ar avea un „impact foarte negativ” asupra relaţiilor dintre Coreea de Sud şi Rusia.