Doar în oraşul Daegu, al patrulea cel mai mare din Coreea de Sud, cu peste 2,5 milioane de locuitori, au fost identificate aproape 50 de cazuri. O femeie de 61 de ani, membră a sectei creştine ”Biserica Shincheonji a lui Isus”, neştiind că a contractat boala, este suspectată că a contaminat singură aproximativ 40 de persoane, în special prin participarea la slujbele religioase.
După ce a avut febră pe 10 februarie, femeia a refuzat de două ori să fie testată pentru noul coronavirus, sub pretextul că nu a plecat recent în străinătate. Apoi a luat parte la cel puţin patru slujbe înainte de a fi diagnosticată cu virusul. Municipalitatea Daegu a anunţat că 1001 credincioşi ar fi participat la aceeaşi slujbă cu ea.
Nu departe de Daegu, în Cheongdo, la 320 de kilometri sud de Seul, un bărbat de 60 de ani a murit miercuri din cauza bolii. Acesta a fost testat pozitiv a doua zi după moarte, a anunţat Centrul coreean pentru controlul şi prevenirea bolilor. El a făcut parte dintr-un grup de 15 persoane infectate – pacienţi şi personal – într-un singur spital, potrivit Le Figaro.