Moţiunea vine ca reacţie la decizia preşedintelui de marţi seara, când a încercat să impună legea marţială şi să trimită armata să preia controlul asupra Parlamentului, arată AFP.
Sub presiunea protestelor de stradă şi a deputaţilor, Yoon a fost forţat să renunţe la această decizie după doar şase ore.
Pentru ca moţiunea de destituire să treacă la votul de sâmbătă, este nevoie de o majoritate de două treimi. Opoziţia deţine 192 de locuri din totalul de 300, iar cel puţin opt deputaţi din partidul prezidenţial ar trebui să voteze împotriva propriului preşedinte.
Liderul parlamentar al Partidului Puterii Poporului (PPP), Choo Kyung-ho, a declarat că toţi cei 108 deputaţi ai formaţiunii vor vota împotriva moţiunii. Totuşi, el i-a cerut preşedintelui Yoon să părăsească partidul, subliniind că PPP nu susţine decizia „neconstituţională” de a impune legea marţială.
În paralel, Partidul Democrat, principala forţă de opoziţie, a depus o plângere pentru „rebeliune” împotriva preşedintelui.
Între timp, ministrul apărării Kim Yong-hyun şi-a dat demisia, dar alţi apropiaţi ai preşedintelui, inclusiv ministrul de interne, îşi păstrează funcţiile.
Noi manifestaţii sunt anunţate pentru joi, după ce mii de sud-coreeni au ieşit deja în stradă la Seul pentru a cere demisia preşedintelui Yoon.