Rex Tillerson a declarat că Otto Warmbier este deja în drum spre Statele Unite, pentru a se reuni cu familia. Potrivit lui Rex Tillerson, Departamentul de Stat a obţinut eliberarea lui Otto Warmbier sub coordonarea preşedintelui Donald Trump.
Rex Tillerson a dat asigurări că Departamentul de Stat va continua negocierile pentru a obţine eliberarea altor trei americani deţinuţi în Coreea de Nord.
Cetăţeanul american eliberat din Coreea de Nord este în comă – The Washington Post
Cetăţeanul american Otto Warmbier, eliberat de către autorităţile din Coreea de Nord, este în comă, fiind transportat în prezent spre Statele Unite, afirmă familia acestuia, potrivit cotidianului The Washington Post.
Otto Warmbier, un student în vârstă de 22 de ani, a fost transportat iniţial la o bază militară americană din Sapporo (Japonia), iar acum este în drum spre Statele Unite.
Warmbier este în comă de peste un an, adică imediat după ce a fost văzut la procesul desfăşurat în Phenian în martie 2016.
„Fiul nostru vine acasă„, a declarat Fred Warmbier pentru cotidianul The Washington Post.
„Pentru moment, tratăm această situaţie ca fiind un accident. Îl vom vedea pe Otto în această seară„, a spus tatăl studentului american.
Otto Warmbier, student la Universitatea din Virginia, a fost condamnat în martie 2016, în Coreea de Nord, la 15 ani de închisoare şi muncă silnică pentru activităţi contra siguranţei statului nord-coreean.
Citeşte şi: SUA: Coreea de Nord este cea mai urgentă ameninţare asupra păcii şi securităţii. Mattis: „Ar fi un război cum nu am văzut din 1953 şi ar trebui să ne implicăm cu orice nivel de forţă necesar „
Citeşte şi: O dronă, posibil nord-coreeană, ar fi fotografiat poziţia sistemului THAAD din Coreea de Sud
Citeşte şi: Preşedintele sud-coreean: Denuclearizarea Coreei de Nord este o chestiune de supravieţuire pentru Coreea de Sud
Citeşte şi: Coreea de Nord va efectua în curând un nou test cu rachetă balistică, anunţă presa de la Phenian
Citeşte şi: Coreea de Nord a testat un „nou tip” de rachetă antinavă, în prezenţa liderului Kim Jong-Un. Rolul acestei armei: atacarea „unui grup inamic de cuirasate”