Prima pagină » Coronavirus » Coronavirus în lume LIVE UPDATE 17 aprilie. Spania a raportat 585 de noi decese în ultimele 24 de ore / Bulgaria şi-a închis capitala / Pacienţii vindecaţi de Covid-19 din Coreea de Sud, infectaţi din nou

Coronavirus în lume LIVE UPDATE 17 aprilie. Spania a raportat 585 de noi decese în ultimele 24 de ore / Bulgaria şi-a închis capitala / Pacienţii vindecaţi de Covid-19 din Coreea de Sud, infectaţi din nou

Coronavirus în lume LIVE UPDATE 17 aprilie. Spania a raportat 585 de noi decese în ultimele 24 de ore / Bulgaria şi-a închis capitala / Pacienţii vindecaţi de Covid-19 din Coreea de Sud, infectaţi din nou

Spania a raportat 585 decese în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, Spania a raportat 585 de noi decese, ceea ce condus la un bilanţ total de 19.478 de morţi cauzate de COVID-19. Totodată, au fost raportate 5.252 noi cazuri de infectare, mai mult decât în ziua precedentă.  

Bulgaria şi-a închis capitala

Începând de vineri, bulgarii nu mai pot călători din sau spre capitala care are 2 milioane de locuitori. Numărul infecţiilor a crescut la 800. Jumătate dintre bolnavi sunt în Sofia.

Până la ora transmisterii acestei ştiri, la nivel global, 2.182.823 de cazuri de Covid-19 au fost confirmate, în timp ce bilanţul persoanelor vindecate a ajuns la 547.679. Totodată, worldometers.info transmite că 145.551 de decese au fost confirmate în întreaga lume. 

Peste 140 de persoane vindecate de Covid-19 s-au infectat din nou în Coreea de Sud

Un total de 141 de persoane care s-au recuperat de la Covid-19 au avut din nou rezultate pozitive, a anunţat, joi, Centrul pentru Prevenirea şi Combaterea Bolilor din Coreea de Sud (KCDC), scrie CNN.

Aceste cifre ridică semne de întrebare cu privire la imunizarea celor care au contactat deja boala şi s-au vindecat. Asta deşi, majoritatea experţilor consideră că este puţin probabil ca cineva să fie re-infectat cu noul coronavirus la scurt timp după recuperare.

Suedia ar putea atinge imunitatea de grup înainte de apariţia unui vaccin

Epidemiologul suedez, Anders Tegnell, a declarat că în Stockholm şi alte zone ale Suediei care au avut un număr mare de infecţii cu noul coronavirus a început deja să se obţină imunitatea de grup. Tegnell crede că Suedia va atinge un nivel suficient de imunizare de grup înainte de a avea un vaccin, scrie Emanuelkarlsten.se.

„Avem motive să credem că am ajuns cel puţin la jumătatea drumului în obţinerea imunizării de grup fără a blocaje sociale şi, prin urmare, se pare că suntem destul de aproape de acest obiectiv în anumite părţi din Suedia”, a spus Tegnell.

China, avertizată de Marea Britanie, în scandalul privind „originile focarului de coronavirus din China”

Primul ministru interimar, Dominic Raab, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că originile focarului de coronavirus din China trebuie investigate de către comunitatea internaţională, scrie Business Insider.

„Este absolut necesar să cunoaştem în profunzime această problemă şi să învăţăm din lecţiile pe care ni le-a oferit, inclusiv cele referitoare la focarul virusului şi nu cred că trebuie să arătăm teamă în acest sens”, a spus Raab.