Potrivit
Daily Mail, Caroline Saunby a murit la vârsta de 48 de ani. Era mamă a doi băieţi gemeni în vârstă de şase ani şi a fost infectată cu coronavirus, aceasta neavând alte afecţiuni medicale. Mai întăi, britanica s-a îmbolnăvit, iar apoi a fost găsită decedată în casă şi dusă la spitalul universitar James Cook din Middlesbrough.
Conform spuselor familiei, simptomele s-au înrăutăţit, iar Caroline făcea eforturi mari să respire, înainte de a pierde bătălia cu infecţia. Anunţul decesului a fost postat pe reţelele de socializare de către sora ei, Sarah Javis care în urma acestei pierderi a transmis un mesaj în încercarea de a-i încuraja pe ceilalţi să respecte toate măsurile de precauţie necesare şi să ia în serios ameninţarea coronavirusului.
„Viaţa noastră a fost distrusă pentru totdeauna de acest virus oribil pe care oamenii încă nu îl iau în serios. Caroline avea 48 de ani, era în formă şi sănătoasă, fără alte problem medicale şi a fost luată de lângă noi în patru zile. Când vor începe oamenii să ia asta în serios pe cât trebuie?” , a scris sora ei pe Facebook.
Caroline Saunby s-a îmbolnăvit joia trecută, iar duminică a decedat. Aceasta lasă în urma ei pe cei doi fii gemeni, Joseph şi Elliot, dar şi pe soţul Vic.