Corpul decapitat al ostaticului francez Hervé Gourdel a fost găsit de armata algeriană
După mai mult de trei luni de căutări, corpul decapitat a fost găsit în zona montană Akbil, la 160 de kilometri sud-est de Alger, unde turistul francez fusese răpit de gruparea Jund al-Khilafa (Soldaţii Califatului).
Aproximativ 3.000 de militari algerieni sunt pe urmele teroriştilor din cadrul Jund al-Khilafa după executarea ostaticului francez.
În ultimele zile au fost percheziţionate localităţile Abu Yussef şi Akbil, pe baza unor informaţii furnizate de un islamist.
Hervé Gourdel, un ghid montan de 55 de ani originar din sudul Franţei, a fost răpit pe 21 septembrie, în Masivul Djurdjura, fiind decapitat după câteva zile de terorişti islamişti.