Corpul neînsufleţit al soţiei preşedintelui polonez va fi repatriat marţi
Corpul soţiei preşedintelui polonez nu fusese încă identificat duminică, motiv pentru care nu a fost repatriat alături de soţul ei.
„Trupul Mariei Kaczynska a fost identificat. El va putea fi repatriat, foarte probabil marţi la prânz”, a spus Sasin.
Funeraliile preşedintelui polonez ar putea avea loc sâmbătă
„Guvernul prevede ceremonii funerare naţionale sâmbătă”, scrie cotidianul pe site-ul său.
Potrivit şefului diplomaţiei poloneze, Radoslaw Sikorski, citat de cotidian, „preşedintele Dmitri Medvedev vrea să participe la funeraliile omologului său polonez”.
„Este posibil ca ceremoniile funerare să fie organizate în două zile, sâmbătă şi duminică”, a declarat pentru AFP Elzbieta Jakubiak, deputat din partea partidului Lege şi Justiţie (PiS) şi fost şef de cabinet al preşedintelui Kaczynski.
„Dar decizia definitivă nu a fost încă luată, aşteptăm repatrierea tuturor corpurilor neînsufleţite”, a adăugat ea, o colaboratoare apropiată a preşedintelui decedat.
O reuniune va avea loc între reprezentanţii preşedinţiei şi cei ai biroului premierului cu privire la organizarea funeraliilor, a precizat Jacek Sasin, directorul-adjunct al preşedinţiei, citat de agenţia PAP.