Potrivit Departamentului de Stat de la Washington, Tillerson se va întâlni la Londra cu omologul său britanic, Boris Johnson, cei doi oficiali urmând să discute despre situaţia din Siria şi criza nord-coreeană.
Nu este clar dacă oficialul american va vizita şi sediul noii ambasade SUA de la Londra. Săptămâna trecută, preşedintele Donald Trump şi-a anulat participarea la ceremonia de inaugurare a noii misiuni diplomatice, acuzându-l pe predecesorul său de la Casa Albă, Barack Obama, că a vândut vechea ambasadă „pe mărunţiş”.
Trump a recunoscut că decizia de mutare a ambasadei de la Londra a fost luată în timpul Administraţiei preşedintelui republican George W. Bush, însă a declarat că a fost construită în timpul mandatului lui Obama şi „a depăşit enorm bugetul alocat”.
La Paris, secretarul de Stat ar urma să aibă întrevederi cu mai mulţi oficiali francezi pentru discuţii pe teme precum Siria, Iran, Liban şi criza nord-coreeană.
Tillerson este apoi aşteptat la Davos, unde va participa alături de preşedintele american Donald Trump la Forumul Economic Mondial.
În cele din urmă, Tillerson va întreprinde o vizită la Varşovia, unde va discuta cu oficialii polonezi despre securitatea în regiune.