Bill Gates apără China pentru felul în care a răspuns la focarul de Covid-19: „Au făcut o mulţime de lucruri bune chiar de la început”

Publicat: 27 04. 2020, 07:09
Actualizat: 16 04. 2021, 05:45

„China a făcut o mulţime de lucruri bune chiar de la început, ca orice ţară în care apare un virus pentru prima dată”, a declarat duminică, pentru CNN, cofondatorul Microsoft.

Gates, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, a spus că SUA au avut un răspuns „deosebit de slab” la pandemia de covid-19, în comparaţie cu alte ţări care au redus la minimum daunele economice.

„Ştii, unele ţări au răspuns foarte repede şi au efectuat multe teste, iar astfel au evitat daune economice incredibile”, a mai spus Bill Gates.

„Acesta este momentul în care trebuie să profităm de evoluţia ştiinţifică, de faptul că suntem împreună în asta, şi să facem teste, să găsim tratamente şi să obţinem acel vaccin”, a mai spus miliardarul.

Întrebat în legătură cu China, Bill Gates a spus că tot ce se spune despre crearea virusului în laborator şi alte informaţii sunt ”o distragere”. „Cred că sunt multe lucruri incorecte şi nedrepte spuse, dar nu este timpul pentru astfel de discuţii”, a conchis co-fondatorul Microsoft.