VIDEO. Norul de fum de la incendiile de vegetaţie din Australia a ajuns în Chile şi Argentina. Efectul pozitiv pe care îl poate avea
La primele ore ale dimineţii „efectul a putut fi văzut prin culoarea roşie a soarelui. Efectul a fost produs de un nor de fum care vine de la incendii”, a spus Patricio Urra, şeful agenţiei meteorologice din Chile.
Norul de fum s-a ridicat la 6.000 de metri deasupra nivelului mării şi nu există niciun motiv meteorologic pentru ca acesta să revină pe Pământ, a mai spus Urra.
Locuitorii din Chile nu se află în pericol, transmite channelnewsasia.com.
Serviciul Meteorologic din Argentina a publicat imagini prin satalit cu norul, susţinând că acesta a fost „transportat de sistemele frontale care mişcă de la vest către est”.
Totuşi, autorităţile au adăugat că tot ceea ce va fi vizibil va fi „un Soare un pic mai roşiatic”.
Fumul de la incendiile din Australia a ajuns în Chile după ce a traversat peste 11.000 de kilometri deasupra Oceanului Pacific.
Autorităţile din Chile spun că fumul este cel mai vizbil în centrul ţării, acolo unde ceaţa acoperă cerul care, sub orice alte circumstanţe, nu ar fi înnorat.
Prezenţa fumului nu ar trebui să provoace efecte serioase în ţara sud-americană având în vedere că nu au loc prea multe precipitaţii în zonă.
Singura consecinţă până acum este reducerea radiaţiilor ultraviolete care ating solul, în urma „dopului” format de astfel de nori, susţine Edita Amador, un meteorolog din Chile.