Un avion suedez cu 150 de persoane la bord a aterizat de urgenţă la Varna

Publicat: 01 10. 2010, 15:22
Actualizat: 07 11. 2012, 08:25

Avionul Boeing 737 efectua o cursă charter de la Stockholm la Larnaca, în Cipru, a anunţat centrul de presă al aeroportului din Varna. Aeronava a aterizat de urgenţă la ora 11.45, după ce personalul de zbor a primit informaţii că iese fum din partea din spate a aripii stângi a avionului.

Autorităţile aeronautice din Varna au mobilizat toate unităţile de urgenţă, pompieri şi echipe medicale de care dispuneau în aşteptarea aterizării avionului, care s-a desfăşurat fără probleme.

Toţi pasagerii au fost duşi în siguranţă în Terminalul 1 al aeroportului, unde vor rămâne pe durata verificării tehnice a avionului.