Creştere-record a emisiilor de gaze cu efect de seră în 2010 - studii

Emisiile de gaze cu efect de seră au avut o creştere-record în 2010, spulberând practic şansele menţinerii actualului nivel al încălzirii globale, conform estimărilor Agenţiei Internaţionale a Energiei, informează ziarul The Guardian, în ediţia electronică.

Urmărește
6 afișări

Creşterea-record transformă într-o "frumoasă utopie" obiectivul evitării creşterii temperaturii cu două grade Celsius, oamenii de ştiinţă avertizând că o astfel de creştere de temperatură riscă să producă "modificări climatice periculoase", potrivit lui Fatih Birol, economist la Agenţia Internaţională a Energiei.

Conform estimărilor, cea mai gravă criză economică din ultimii 80 de ani a avut doar efecte minime asupra emisiilor de dioxid de carbon, contrar previziunilor.

Anul trecut, în atmosferă au fost emise 30,6 gigatone de dioxid de carbon, provenind în principal din combustibili fosili, în creştere cu 1,6 gigatone faţă de 2009, potrivit estimărilor.

"Sunt foarte îngrijorat. Aceasta este cea mai proastă veste despre emisiile de dioxid de carbon", afirmă Birol.

"A devenit extrem de greu să menţinem obiectivul de a nu creşte temperatura peste două grade. Perspectivele devin din ce în ce mai sumbre", afirmă expertul.

Lordul Stern, de la London School of Economics, avertizează că rezultatele pot fi grave dacă această tendinţă va continua. "O astfel de tendinţă poate conduce la creşterea temperaturii medii a Terrei cu până la 4 grade până în 2100", subliniază el.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici