Potrivit presei, tatăl fetiţei pe nume Elena a uitat s-o lase pe aceasta la creşă.
Lucio Petrizzi, profesor de medicină veterinară, a spus că nu-şi explică cum a uitat să lase copilul la creşă, în drum spre muncă. Procurorii italieni urmează să decidă dacă îl vor pune sub acuzare pentru ucidere din culpă.
Când bărbatul s-a întors de la muncă, fetiţa abia respira în maşină, tatăl ei chemând imediat ambulanţa.
Medicii nu au reuşit să salveze copilul, acesta având creierul extrem de inflamat. Fetiţa a murit după trei zile de spitalizare.
Mama fetei, Chiara, care este însărcinată în opt luni, a făcut apel la înţelegere pentru situaţia partenerului ei de viaţă. Ea le-a spus jurnaliştilor italieni că ce i s-a întâmplat acestuia i se putea întâmpla oricui.
Ea a subliniat că partenerul ei îşi iubea foarte mult fiica şi că era un tată exemplar.
Rezultatul autopsiei în acest caz urmează să fie stabilit la începutul săptămânii viitoare.
O fetiţă de doi ani şi un băiat urmează să primească inima şi ficatul Elenei, după ce părinţii au autorizat transplantul de organe.
În iunie 2010, un băiat de cinci ani a fost găsit mort, în Larnaca, Cipru, după ce a fost uitat timp de opt ore într-o maşină, de către tatăl său care era medic şi fusese chemat de urgenţă la spital, informa AFP.
Copilul a stat în maşină când temperatura de afară depăşea 30 de grade. Băiatul a fost găsit de poliţişti în maşina tatălui său, parcată în faţa unei clinici private din Larnaca.
Tatăl îşi ducea fiul la grădiniţă, însă a primit un telefon privind o intervenţie chirurgicală urgentă, pe drum şi a pornit spre clinică. Potrivit poliţiştilor care l-au găsit, copilul era închis în maşină, cu o sticlă de apă goală lângă el.
Autorităţile începuseră să-l caute pe băiat cu o jumătate de oră înainte să-l găsească, după ce mama lui a sesizat poliţiştii că fiul ei nu a mai ajuns la grădiniţă.
În octombrie 2010, Poliţia californiană anunţa că a găsit un băieţel de trei ani abandonat în maşina tatălui său, arestat în stare de ebrietate în urmă cu 24 de ore şi care uitase să menţioneze de existenţa fiului său, abandonat în maşină, informa AFP.