Crima organizată generează anual 85 de miliarde de euro la nivel mondial

Crima organizată generează aproximativ 85 de miliarde de euro anual, la nivel mondial, traficul de droguri fiind cea mai profitabilă dintre activităţile infracţionale, a anunţat luni Biroul ONU de luptă împotriva traficului de droguri şi crimei organizate (ONUDC).

Urmărește
78 afișări
Imaginea articolului Crima organizată generează anual 85 de miliarde de euro la nivel mondial

Crima organizată generează anual 85 de miliarde de euro la nivel mondial (Imagine: Mediafax Foto)

Criminalitatea organizată a crescut "până la a lua proporţii mondiale", a declarat directorul Biroului, Iuri Fedotov, într-un comunicat difuzat cu ocazia unei reuniuni de bilanţ a Convenţiei de la Palermo împotriva crimei organizate.

Cocaina şi heroina aduc 105 miliarde de dolari (75 de miliarde de euro) pe an, potrivit raportului anual al ONUDC, cu sediul la Viena.

Traficul de fiinţe umane, imigranţi sau lucrători sexuali, aduce organizaţiilor criminale aproximativ zece miliarde de dolari (şapte miliarde de euro).

De asemenea, se dezvoltă noi activităţi de trafic, între care comerţul ilegal cu resurse naturale (3,5 miliarde de dolari, 2,5 miliarde de euro), contrafacerea unor medicamente (1,6 miliarde de dolari, 1,15 miliarde de euro) sau infracţionalitatea cibernetică (un miliard de dolari, 700 de milioane de euro).

În opinia lui Fedotov, Convenţia de la Palermo, care vizează facilitarea cooperării între state la nivelul poliţiei şi justiţiei pentru a lupta împotriva crimei organizate, este un instrument puternic, dar nu suficient de utilizat.

"Avem, de asemenea, nevoie de un răspuns global, care să consolideze rezistenţa faţă de crima organizată în locurile ei de origine, de-a lungul rutelor de trafic şi la destinaţia bunurilor ilegale", a declarat Fedotov.

Cele 157 de ţări care au ratificat Convenţia de la Palermo de luptă împotriva crimei organizate la nivel transnaţional, adoptată în 2000, participă la o reuniune, care se desfăşoară până vineri, la Viena, pentru a realiza un bilanţ al aplicării acestui acord.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici