Imagini şi înregistrări postate pe Twitter şi reţelele de socializare arată o coloană de fum ridicându-se din zona unei intersecţii aflate în apropierea ambasadei şi mai multe maşini de poliţie în preajma reprezentanţei diplomatice.
Un martor ocular a declarat pentru agenţia Reuters că poliţia cercetează un vehicul parcat în apropierea ambasadei.
Cotidianul Global Times relatează că anterior, în cursul dimineţii de joi, în zona ambasadei, o femeie care a turnat benzină pe ea a fost luată de poliţie. Însă momentan nu există vreo confirmare că ar exista vreo legătură între acest incident şi explozia înregistrat mai târziu.
O persoană a detonat o bombă în apropierea ambasadei SUA, şi doar atacatorul a fost rănit în urma deflagraţiei, a declarat un purtător de cuvânt al reprezentanţei diplomatice americane.
„A fost o explozie astăzi (joi, n.red.) în jurul orei 13 (ora României, 8.00) în spaţiul public din apropierea colţului de sud-est al complexului ambasadei. Potrivit ofiţerului de securitate regională al ambasadei, o persoană a detonat o bombă. În afară de atacator nu au mai fost alţi răniţi. Poliţia locală a intervenit”, a declarat un purtător de cuvânt al Ambasadei SUA pentru cotidianul The Guardian.
Postul BBC News relatează că poliţia de la Beijing a comunicat că „un presupus dispozitiv de tip petardă” a cauzat un mic incendiu. Atacatorul a suferit răni la nivelul braţelor în urma incidentului şi a fost transportat la spital, însă viaţa acestuia nu este în pericol.
?Something just exploded at the US Embassy in Beijing, China just a few min ago. Smoke everywhere….@CNN @CNBC @CNBCnow @nytimes pic.twitter.com/O8wf3L2Q0V
— Jimmy Zhong (@jimmyzhong_iost) 26 iulie 2018
Current situation at the U.S Embassy in Beijing China. @CNN @CNBC @CNBCnow @WSJ @FT @nytimes @IOStoken pic.twitter.com/UMz09WTa9U
— Jimmy Zhong (@jimmyzhong_iost) 26 iulie 2018