„Compătimesc poporul cetăţenii greci”, afirmă ministrul, care a fost criticat dur la Atena după ce a afirmat miercuri că are îndoieli serioase cu privire la fundamentul organizării alegerilor legislative în aprilie în Grecia, ceea ce a fost intrepretată drept o tentativă de ingerinţă.
„Majoritatea celor afectaţi de reforme şi măsuri de austeritate – şi lăsaţi-mă să-mi exprim aici încă o dată consideraţia pe care o am pentru ei – nu sunt cu imic responsabili de lentoarea reformelor, pierderea competitivităţii sau utilizarea ineficientă a bugetelor în trecut”, a declarat el într-un interviu acordat ediţiei de duminică a cotidianul Tagesspiegel.
Dar dacă poate înţelege furia şi indignarea grecilor faţă de reducerea salariului minim, el aminteşte că acesta va fi pe viitor „aproape le acelaşi nivel cu cel din Spania”.
Pe de altă parte, „ce ar trebui să mai spună oamenii din ţările din Europa de Est sau din ţările baltice, unde salariul minim este cu mult mai mic, dar care vor contribui, de asemenea, la salvarea Greciei?”, se întreabă el.
În timp ce Grecia aşteaptă deblocarea unui nou împrumut care să o ajute să evite falimentul, mai multe declaraţii pesimiste sau critice ale oficialilor germani cu privire la situaţia ţării lor au emoţionat grecii şi au amplificat sentimentul acestora că li se impune o tutelă europeană.